Cum pot obține stingerea de executării silite dacă creditorul a rămas în pasivitate? Intervine perimarea executării silite?

Cum pot obține stingerea de executării silite dacă creditorul a rămas în pasivitate? Intervine perimarea executării silite?

Permiarea executării silite este sancțiunea procesuală care constă în stingerea executării silite, ca urmare a lipsei de stăruință a creditorului, imputabilă acestuia, în îndeplinirea actelor sau demersurilor necesare executării.

Justificarea instituției perimării constă în faptul că partea care a început executarea silită – creditorul, manifestă absența stăruinței de a continua executarea, că acesta a pierdut orice interes în soluționarea cererii sale – recuperarea creanței, iar ca urmare a perimării, cererea sa de începere a executării silite se consideră că nu a fost introdusă niciodată.

Situația este diferită în funcție de momentul la care este introdusă cererea de executare silită. În situația în care cererea de executare silită este pornită sub imperiul noului Cod de procedură civilă, sunt aplicabile dispozițiile acestuia, iar în cazul în care executarea silită a fost demarată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, se aplică acesta din urmă.

Noul Cod de procedură civilă condiționează instituția perimării de culpa accentuată creditorului, care a lăsat să treacă 6 luni fără a îndeplini un act sau demers necesar executării silite, care i-a fost solicitat în scris de către executorul judecătoresc.

În reglementarea anterioară perimarea intervenea în cazul în care creditorul lăsa să treaca 6 luni de la îndeplinirea oricărui act de executare, fără a urma alte acte de executare, independent de o solicitare sau nu din partea executorului.

Avocat executare silită Timișoara – https://avocat-coldea.ro/executare-silita/

Avocat drept civil Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-civil/

Avocat recuperare creanțe Timișoara – https://avocat-coldea.ro/recuperare-creante/

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole Similare

Ultimele Articole