Realitatea zilelor noastre devine tot mai cruntă. De luni de zile, autoritățile publice încearcă sub mai multe forme constrângerea populației la vaccinare, sub pretextul că nu este obligatorie, dar le impun și le restricționează, respectiv abolesc tot mai multe drepturi și libertăți fundamentale, prevăzute de Constituție, în mod nelegal și în lipsa unui temei sau cu depășirea competențelor.
Cea mai nocivă măsură care se discută de luni de zile este privarea românilor de dreptul de a munci, în cazul în care refuză să se vaccineze. Cu alte cuvinte, se discută de măsura suspendării contractului de muncă, a posibilității concedierii pe motiv că angajatul nu este vaccinat.
Condiționarea dreptului de a munci și de a obține venituri de existența unui certificat, care se obține în principal prin vaccinare, și în baza hazardului, dacă persoana în cauză s-a îmbolnăvit cu virusul SARS-CoV2 constituie în mod indubitabil o obligație nelegală și contrară Constituție la vaccinare, care îmbină valențe infracționale.
Ce se întâmplă dacă anterior reglementării legale a obligației de vaccinare pentru a ne putea exercita dreptul la muncă, angajatorii ne amenință că vom fi concediați dacă nu ne vaccinăm?
În situația în care angajatul nu dorește să se vaccineze în mod voluntar, iar angajatorul face presiuni asupra acestuia să se vaccineze, ce se poate face într-o asemenea situație?
Consider că în funcție de modalitatea în care se realizează “constrângerea”, fapta angajatorului poate dobândi formă infracțională și să fie sancționată de legea penală.
În această situație, este necesar ca salariatul să obțină probe prin care să demonstreze faptul că este o persoană vătămată și să înainteze aceste probe unității de parchet sau de poliție competente, împreună cu plângerea penală prin care reclamă infracțiunea săvârșită.
Sunt de părere că relevantă este forma pe care o îmbracă presiunea asupra salariatului de a se vaccina. Simplele rugăminți, insistențe de a se vaccina nu îmbracă formă infracțională. Chiar dacă salariatul cedează în urma insistențelor la care este supus zilnic, poate chiar de câteva ori pe zi, această formă de constrângere nu este sancționată de legea penală.
Pot insistențele sau rugămințile constitui infracțiunea de hărțuire?
Această conduită materializată în insistență, rugăminți, ar putea totuși, constitui infracțiunea de hărțuire, dar numai dacă este săvârșită prin intermediul apelurilor telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță (mesaje text, whatsapp, telegram, messenger etc.), iar prin frecvența (modalitatea repetată în care sunt transmise mesajele sau efectuate apelurile), ori prin conținut (ceea ce conține mesajul text sau ceea ce i se spune telefonic), îi cauzează o temere salariatului.
Cu alte cuvinte, prin mesajele text sau apelurile telefonice s-ar putea ca, în mod indirect (deoarece solicitarea directă constituie altă infracțiune) să i se dea de înțeles salariatului că își va pierde locul de muncă, că va fi pus la o muncă mult mai dificilă, că i se vor crea condiții mai grele de muncă, dacă nu se vaccinează. Consecința apelurilor sau mesajelor trebuie să fie cauzarea unei stări de temeri, în această situație, că angajatul își va pierde locul de muncă, că va fi supus unei munci mai grele sau condițiile existente de muncă vor fi înăsprite în mod injust.
Cum reclam această conduită organelor de urmărire penală?
În situația în care angajatul este cel care este supus activității infracționale, modalitatea prin care sunt încunoștințate organele judiciare este formularea unei plângeri penale, iar în situația în care o altă persoană asistă la o asemenea activitate și nu este direct vătămată, poate formula un denunț.
În realitatea, denumirea sub care este făcută sesizarea este irelevantă. Ceea ce prezintă relevanță nu este denumirea (plângere penală, denunț, memoriu, sesizare, încunoștințare etc.), ci conținutul acesteia.
Persoana care face sesizarea este necesar să indice în plângerea penală pe care o formulează faptul că ea personal sau altă persoană face obiectul unei hărțuiri de a se vaccina. Pentru realizarea acestei exigenței, este necesar să expună în scris starea de fapt – ceea ce s-a întâmplat. Pentru redactare poate apela la cunoștințele unui avocat sau o poate scrie ea însuși.
Este recomandat ca faptele să fie descrise cu lux de amânunt, deoarece anumite împrejurări pot constitui infracțiuni, chiar dacă persoana care formulează plângerea nu le consideră altfel, iar organele judiciare se vor autosesiza cu privire la acele fapte penale.
Care sunt probele de care mă pot folosi?
Probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor de urmărire penală, sens în care persoana care face sesizarea trebuie să le aducă acestora cât mai multe probe care servesc la dovedirea infracțiunii și a persoanei care a săvârșit-o.
Sunt admise înscrisuri (care conțin mesajele primite), înregistrări audio, filmări, martori care au asistat și care au văzut aceste lucruri (care poate au fost supuși la rândul lor infracțiunii).
Avocat drept penal Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-penal/
Comentarii Recente