Nulitatea procesului verbal de contravenție pe motiv că este încheiat de un alt polițist decât cel care a perceput contravenția prin propriile simțuri

Nulitatea procesului verbal de contravenție pe motiv că este încheiat de un alt polițist decât cel care a perceput contravenția prin propriile simțuri

O.U.G. nr. 195/2002 stabilește faptul că polițistul rutier este cel care constată și aplică sancțiunile contravenționale, pentru faptele care constituie contravenții, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițistii de frontieră.

Constatarea contravențiilor poate fi făcută și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, de către aceleași persoane.

În concordanță cu aceste dispoziții (art. 109 alin. 1 și 2 din OUG nr. 195/2002) Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia cu nr. 4/2017 că o contravenție pe drumurile publice se poate constata doar în două modalități:

  • Direct de către polițistul rutier (iar în punctele de trecere a frontierei de stat, de către polițistii de frontieră), situație în care fapta contravențională este percepută ex propriis sensibus (prin propriile simțuri) de către agentul constatator;
  • Cu ajutorul mijloacelor tehnice (cum este în cazul contravențiilor pentru depășirea limitei de viteză, neplata rovinietei).

Ce se întâmplă în situația în procesul verbal de sancționare contravențională a amenzii este încheiat de un alt polițist decât cel care a constatat contravenția?

În aceste situații, în cazurile în care fapta contravențională nu se poate constata cu ajutorul mijloacelor tehnice, fapta poate fi constatată doar prin propriile simțuri ale agentului constatator care aplică și sancțiunea.

Dacă amenda contravențională este aplicată de un alt polițist decât cel care a constatat prin propriile simțuri contravenția rutieră, procesul verbal este încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 care stabilesc că sancțiunile contravențională se constată și aplică direct de către polițistii rutieri care au perceput fapta prin propriile simțuri.

În aceste condiții, din moment ce polițistul care a întocmit procesul verbal de constatare contravențională nu este și cel care a perceput contravenția, acestui înscris nu i se poate atașa o prezumție de veridicitate, deoarece cel dintâi nu a fost de față de momentul săvârșirii contravenției, iar procesul verbal nu mai poate face dovada, prin el însuși a stării de fapt consemnate în acesta, caz în care este incidentă nulitatea relativă a procesului verbal.

Avocat drept contravențional Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-contraventional/

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole Similare

Ultimele Articole