Refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice constituie infracțiune, fiind sancționată de dreptul penal. Cu toate acestea, pe lângă consecințele generate de dreptul penal, care privesc sancționarea persoanelor care săvârșesc infracțiuni prin aplicarea unei pedepse sau alte măsuri coercitive, această faptă generează și consecințe extrapenale.
Sancțiunea pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice
Cea dintâi sancțiune care se aplică este suspendarea exercitării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice. Aceasta se aplică de îndată și poate fi considerată cea mai gravă, dacă conducătorul auto care săvârșește infracțiunea nu se află în stare de recidivă sau dacă nu a comis mai multe infracțiuni concurente, deoarece până la finalizarea procesului penal, în principiu, nu va mai putea conduce.
De regulă, doar urmărirea penală durează de la 6 luni la 1 an în municipiul Timișoara, sens în care sancțiunea privării dreptului de a conduce poate produce efecte și până la doi ani sau mai mult. Cu alte cuvinte, de la momentul constatării refuzului sau sustragerii de la prelevarea mostrelor biologice de către organele de poliție, nu mai poate conduce autoturisme pe drumurile publice până la finalizarea procesului penal, în caz contrar, săvârșește încă o infracțiune, cea de conducere cu permisul suspendat.
Mai pot conduce până la finalizarea procesului penal?
Conducătorul autoturismului al cărui exercitare a dreptului de a conduce a fost suspendat, poate să formuleze o cerere prin care să solicite procurorului, în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecății, instanței de judecată, prelungirea dreptului de a conduce până la finalizarea procesului penal, dar cel puțin în municipiul Timișoara, practica parchetului este de a respinge cererea.
Închisoare sau amendă penală?
Pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice este închisoare de la 1 la 5 ani. Spre deosebire de infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, aceasta nu prevede și pedeapsa alternativă a amenzii, doar închisoarea. Limitele de pedeapsă sunt identice la ambele infracțiuni – închisoare de la 1 la 5 ani.
La momentul individualizării pedepsei, de regulă, prin raportare la situația de fapt și circumstanțele personale ale conducătorului auto, se dispune o soluție de amânare a aplicării pedepsei, care nu constituie o hotărâre de condamnare, nu apare în certificatul de cazier judiciar al șoferului, iar permisul nu este anulat, având posibilitatea de a conduce din nou pe drumurile publice (cu excepția situației în care instanța dispune obligația de a nu conduce pe durata termenului de supraveghere care durează 2 ani de zile).
În situația în care șoferul depistat sub influența alcoolului care s-a sustras sau a refuzat prelevarea mostrelor biologice a comis mai multe infracțiuni concurente sau gravitatea faptei impune (spre exemplu a lovit mai multe persoane sau a produs pagube cu autoturismul, lovind alte autoturisme, fără că aceste fapte să constituie infracțiuni), instanța poate dispune condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În această situație, conducătorul autoturismului va rămâne în libertate, dar va trebui să respecte anumite măsuri de supraveghere și obligații stabilite de instanța de judecată pe o perioadă cuprinsă între 2 și 4 ani de zile. Totodată, ca o consecință a condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, este anulat permisul de conducere. În această situație, conducătorul autoturismului trebuie să susțină un nou examen pentru redobândirea permisului de conducere.
Dat fiind faptul că pronunțarea unei pedepse cu suspendare nu constituie o obligație pentru instanță, ci o facultate, se poate dispune și pronunțarea unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cu executare în mediul carceral, chiar dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de suspendare, iar pedeapsa aplicată nu depășește 3 ani închisoare.
Avocat drept penal Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-penal/
Comentarii Recente