Indiciile care fundamentează prelungirea ordinului de protecție

Indiciile care fundamentează prelungirea ordinului de protecție

Existența indiciilor care să determine starea de pericol pentru libertatea, viața, integritatea fizică ori psihică a persoanei protejate, este o chestiune lăsată de legiuitor la aprecierea instanței de judecată.

Sunt de părere că aceste indicii trebuie să se fundamenteze pe anumite probe care să se raporteze la atitudinea persoanei față de care s-a dispus ordinul de protecție, simpla stare de temere a persoanei protejate sau credința acesteia că faptele de violență se vor repeta, nu sunt suficiente pentru a constitui indicii care să fundamenteze prelungirea ordinului de protecție.

Mai mult, trebuie avut în vedere și faptul că termenul maxim prevăzut de lege este de 6 luni de zile. Este adevărat că legea prevede posibilitatea prelungirii, dar numai în cazul existenței unor indicii cu privire la faptul că viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei protejate ar fi periclitate.

Astfel, prelungirea arbitrară a ordinului de protecție este nelegală, în lipsa îndeplinirii cerințelor expuse, deoarece astfel, ordinul de protecție ar dobândi un caracter perpetuu.

Avocat Dreptul Familiei Timișoara – Divorț și Partaj – https://avocat-coldea.ro/dreptul-familiei/

Avocat Drept Civil Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-civil/

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole Similare

Ultimele Articole