În situația săvârșirii unei infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, cel mai probabil, dreptul de a conduce pe drumurile publice se va suspenda, iar dovada care se va elibera conducătorului autoturismului în urma reținerii permisului va fi fără drept de circulație.
Ce se poate face în această situație?
În cazul săvârșirii infracțiunilor: punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (art. 334 C.pen.); conducerea cu un permis necorespunzător categoriei, anulat, retras, ori de către o persoană care nu avea dreptul de a conduce în România sau care avea dreptul de a conduce suspendat (art. 335 alin. 2 C.pen.); conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art. 336 C.pen.); refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice (art. 337 C.pen.); părăsirea locului accidentului (art. 338 alin. 1 C.pen.); împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice (art. 339 alin. 2, 3 și 4 C.pen.), se poate formula cerere de prelungire a dreptului de a conduce, din 30 în 30 de zile, până la finalizarea procesului penal.
Cu toate acestea, admiterea cererii de prelungire este lăsată la aprecierea procurorului în faza de urmărire penală, respectiv, a instanței judecătorești, în faza de judecată. Astfel, nu este obligatoriu pentru organul judiciar să admită cererea.
Ce se întâmplă dacă nu este admisă cererea de prelungire a dreptului de a conduce pe drumurile publice, iar organele de urmărire penală nu stăruie în soluționarea cauzei?
În situația în care cererea de prelungire este admisă, titularul acesteia va trebui să formuleze o nouă cerere înăuntrul termenului de 30 de zile, pânâ la finalizarea procesului. Problema se ivește în cazul în care nu se admite cererea și nici organele de poliție și/sau procurorul nu stăruie în desfășurarea cu celeritate a soluționării fazei de urmărire penală.
Într-o asemenea situație, suspectul sau inculpatul poate formula contestație privind durata procesului penal, prin care sesizează instanța competentă a judeca în primă instanță cauza, și prin care solicită să stabilească un termen în care procurorul trebuie să finalizeze urmărirea penală.
Avocat Drept Penal Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-penal/









Comentarii Recente