Drept Comercial

Drept Comercial
Avocat Drept Comercial Timisoara

În materia dreptului comercial și societar, asigurăm asistența și reprezentarea juridică la constituirea societăților comerciale, asociaților și fundațiilor, prin redactarea actelor constitutive și realizarea formalităților de înregistrare.

Serviciile de asistență juridică și reprezentare privesc și raporturile juridice dintre societăți, privind notificări, adrese, cereri, oferte, stabilirea unor raporturi contractuale, precum și litigii între acestea sau între societăți și autoritățile publice.

Consultanță, asistență și reprezentare juridică în materie comercială

  • Asistență și reprezentare juridică în litigii comerciale în fața instanțelor judecătorești și a tribunalelor arbitrale;
  • Asistență și reprezentare juridică în cadrul litigiilor între societăți sau cu autoritățile publice;
  • Asistență și reprezentare juridică în negocieri privind situații litigioase;
  • Consultanță cu privire la activitatea juridică a societății;
  • Consultanță și asistență la negocierea contractelor și clauzelor contractuale cu partenerii de afaceri;
  • Elaborare de opinii juridice cu privire la conținutul, executarea și încetarea contractelor comerciale;
  • Asistență juridică privind înființarea societăților comerciale;
  • Asistență juridică în procedurile privind deschiderea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru și reprezentanțelor;
  • Asistență juridică privind înființare asociațiilor și fundațiilor (organizații non-profit);

 

Asistență și reprezentare în fața Oficiului Registrului Comerțului

  • Asistență juridică în procedura de verificare a disponibilității și rezervării denumirii societății;
  • Asistență juridică în realizarea actelor constitutive și modificatoare;
  • Pregătirea declarațiilor și formularelor necesare;
  • Asistență juridică în procedura de schimbare a sediului social;
  • Asistență juridică în procedura de numire și revocare a administratorilor și cenzorilor;
  • Asistență juridică în procedura de schimbare și/sau modificare a obiectului de activitate;
  • Asistență juridică în cadrul operațiunilor de majorare sau diminuare ale capitalului social;
  • Asistență juridică în cadrul procedurii de radiere a societății sau a sucursalei;
  • Redactare și depunere declarația privind beneficiarul real;
  • Îndeplinirea altor formalități specifice Registrului Comerțului.

 

Redactare acțiuni, contracte, declarații, hotărâri, alte cereri

  • Redactare acțiune având ca obiect executarea clauzelor contractuale;
  • Redactare acțiune având ca obiect rezilierea, denunțarea sau rezoluțiunea contractelor;
  • Redactare acțiune având ca obiect angajarea răspunderii contractuale;
  • Redactare acțiune în răspunderea administratorului pentru daunele cauzate societății;
  • Redactare acțiune având ca obiect excluderea unui asociat;
  • Redactare cerere privind instituirea măsurilor asigurătorii (sechestru asigurător, poprire asigurătorie sau sechestru judiciar);
  • Redactare contestație la executare;
  • Redactare acte constitutive și statute;
  • Redactare acte modificatoare;
  • Redactare contracte comerciale;
  • Redactare notificări, adrese și somații;
  • Redactare declarație privind beneficiarul real;
  • Redactare hotărâri ale adunării generale ale asociaților;

 

sau

Trimite Un Mesaj