În situația în care sunt amplasate limitatoare de viteză cu țepi, în special pe acele sectoare de drum sau în spații private unde este amplasat indicatorul – sens unic, pentru a “sancționa” conducătorii autoturismelor care nu respectă acest indicator, iar urmare a instalării acestora sunt distruse cauciucurile, ce consecințe juridice sunt antrenate?
Este posibil ca multe persoane (fără pregătire juridică), să considere că este culpa conducătorului autoturismului care a pătruns în zona de acțiune a indicatorului cu sens unic, și astfel, trebuie să sufere și dauna pneurilor penetrate de limitatoarele de viteză care au țepi.
Cu toate acestea, oricât de justificată ar părea opinia acestor persoane, legislația în vigoare nu permite asemenea fapte, și astfel, este antrenată răspunderea persoanei fizice sau juridice care a amplasat acele limitatoare de viteză cu țepi, față de șoferul care nu a respectat indicatorul cu sens unic.
Ce tip de răspundere se antrenează față de persoana care a amplasat limitatoarele de viteză cu țepi?
Față de șoferul care nu a respectat limitatorul de viteză cu sens unic, și ale cărui pneuri au fost penetrate, se naște răspunderea civilă și penală a celui care a instalat acele limitatoare de viteză cu țepi.
De ce?
Pentru că legislația din România nu permite să ne facem dreptate singuri, ci trebuie să facem apel la instituțiile statului. Cât timp în legislație nu se prevede că sunt permise limitatoare de viteză cu țepi – care distrug cauciucurile, iar cei care le-au instalat sunt exonerați de răspundere civilă și penală, aceștia din urmă, sunt răspunzători față de șoferi, atât civil, cât și penal.
Șoferii pot fi sancționați contravențional, dar nu li se pot distruge pneurile, deoarece această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, și ia naștere dreptul acestuia de a fi despăgubit pentru cauciucurile distruse.
Avocat Drept Civil Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-civil/
Avocat Drept Penal Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-penal/
Avocat Recuperare Creanțe Timișoara – https://avocat-coldea.ro/recuperare-creante/
Avocat Drept Contravențional Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-contraventional/









Comentarii Recente