În data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a reușit să distrugă democrația prin anularea în mod ilegal a alegerilor prezidențiale care au avut loc. Consecințele acțiunii curții continuă să se reflecte și în prezent.
Având în vedere împrejurările tensionate din ultima perioadă cu privire la alegerile parlamentare și prezidențiale care au avut loc, precum și solicitările primite din partea mai multor persoane cu privire la opinia mea referitoare la anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, fundamentată pe: Constituția României, Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și regulamentul acesteia, Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, precum și Hotărârile nr. 31/02.12.2024 și 32/06.12.2024 ale Curții, am constatat următoarele:
- Curtea Constituțională nu poate anula alegerile din primul tur sau întreg procesul electoral, după ce a confirmat și validat rezultatul alegerilor printr-o hotărâre definitivă și obligatorie, inclusiv pentru Curte;
- Hotărârea nr. 32/06.12.2024, privind anularea procesului electoral, nu a fost publicată în Monitorul Oficial, deși acest lucru este obligatoriu. În schimb, Hotărârea cu nr. 31/02.12.2024, prin care rezultatul alegerilor din primul tur de scrutin a fost confirmat și validat, a fost publicată în Monitorul Oficial. În lipsa publicării, Hotărârea cu nr. 32/06.12.2024 este considerată inexistentă și nu produce efecte juridice. Pe cale de consecință, alegerile ar fi trebuit să se desfășoare în data de 08.12.2024.
- Curtea Constituțională nu se poate sesiza din oficiu. Aceasta poate fi sesizată doar de către candidații care au participat la alegeri, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale;
- Sesizarea Curții Constituționale trebuie să fie realizată în scris. Din cuprinsul cuprinsul pct. 5 din Hotărârea nr. 32/6.12.2024, rezultă că aceasta s-a autosesizat ca urmare a declasificării documentelor prezentate în ședința CSAT și “aducerea acestora la cunoștință publică, Curtea a luat act de conținutul lor.”;
- Sesizarea trebuie depusă în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; Orice sesizară ulterioară sau autosesizare este tardivă și, pe cale de consecință, inadmisibilă;
- Curtea Constituțională nu are competența de a anula întreg procesul electoral pentru alegerea Președintelui, cu consecința stabilirii de către Guvern a unei noi date pentru alegeri. În caz de anulare, Curtea poate decide doar repetarea alegerilor din primul tur, care trebuie organizate obligatoriu în a doua duminică de la data anulării;
- Curtea Constituțională are competență de a anula alegerile numai în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin, nu și în alte cazuri. Motivarea Curții nu face nicio referire la aceste două criterii, care sunt strict și limitativ impuse de lege;









Comentarii Recente