Conducătorii de autoturisme sunt obligați să se supună testării aerului expirat (alcooltestul sau etilotestul) și, dacă este cazul, recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la solicitarea polițistului rutier.
Competența de a solicita testarea cu aparatul alcooltest o au polițiștii rutieri. Aceste verificări pot fi făcute indiferent de motivul pentru care a fost oprit șoferul – fie că există suspiciunea că ar putea fi sub influența alcoolului, fie că este vorba despre un simplu control de supraveghere a traficului.
Conducătorii autoturismelor au obligația de a se conforma solicitării de a se supune testării aerului expirat și să sufle în etilotest. În cazul în care aceștia refuză, polițistul rutier îi va conduce la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
Dacă aceștia refuză să se deplaseze la o unitate medicală pentru stabilirea alcoolemiei prin prelevarea mostrelor biologice, nu se va putea reține infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, deoarece nu se cunoaște dacă șoferul are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, ci săvârșesc o altă infracțiune – cea de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice este o infracțiune de sine stătătoare, care nu se va reține în concurs cu cea de conducere sub influența alcoolului. Cu alte cuvinte, nu se vor reține ambele infracțiuni în sarcina conducătorului auto, ci doar cea de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, dacă șoferul autoturismului nu se supune testării alcoolemiei prin prelevarea mostrelor biologice (a sângelui).
Avocat drept penal Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-penal/
One Response