Ce se întâmplă cu persoanele care urmau să primească despăgubiri de la City Insurance și cu proprii asigurați?

Ce se întâmplă cu persoanele care urmau să primească despăgubiri de la City Insurance și cu proprii asigurați?

La data de 17 septembrie 2021, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat printr-un comunicat de presă că a fost luată decizia de a retrage autorizația de funcționare a Societății de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. (cunoscută sub denumirea de City Insurance în societate) și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acestei societății.

Decizia ASF este urmarea faptului că societatea City Insurance nu a realizat măsurile care au fost impuse societății prin Decizia nr. 715 din 3 iunie 2021. Astfel, City Insurance nu a făcut dovada modalității în care aceasta va deține permanent fonduri proprii eligibile în vederea acoperirii cerinței de capital și solvabilitate (SCR) și cerința privind capitalul minim (MCR). Mai mult, societatea nu deținea fonduri proprii de bază eligibilă care să acopere pragul absolut al capitalului minim, valoarea solvabilității și al capitalului minim calculat (SCR și MCR).

Aceste cerințe constituie condiții esențiale ale autorizării unei societăți de asigurare – reasigurare, în conformitate cu art. 21 alin. 1 din Legea nr. 237/2015.

Ce pot face asigurații care au contractat cu City Insurance?

În situația în care contractul de asigurare încheiat cu City Insurance se află în derulare, asigurații pot dispune denunțarea unilaterală (rezilierea) a contractului de asigurare și să solicite Fondului de Garantare a Asiguraților restituirea contravalorii primei de asigurare aferente perioadei denunțate (cea rămasă de la momentul denunțării și până la cel al împlinirii duratei contractuale).

Ce pot face persoanele prejudiciate care trebuie să obțină despăgubiri de la City Insurance?

Persoanele prejudiciate care trebuie să primească despăgubiri de la City Insurance nu vor rămâne cu creanța nesatisfăcută. Plata despăgubirilor se va realiza de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), având în vedere disp. art. 11 din Legea nr. 213/2015 care stabilește că “fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditori de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege.”

În aceste condiții, persoanele care au fost prejudiciate de asigurați ai City Insurance nu vor transmite cererile de despăgubire către aceasta din urmă societate, ci către Fondul de Garantare a Asiguraților.

Procedura de soluționare a cererilor și de acordare a despăgubirilor va fi una de durată, având în vedere numărul mare de dosare de daună care au rămas nesoluționate la momentul la care City Insurance a intrat în faliment (fiind estimat la 100.000 – 150.000).

Suma maximă a despăgubirii pe care Fondul de Garantare a Asiguraților îl poate acorda în cazul soluționării cererii de despăgubire este de 450.000 lei, conform disp. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 213/2015.

Avocat recuperare creanțe Timișoara – https://avocat-coldea.ro/recuperare-creante/

Avocat drept civil Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-civil/

Avocat dreptul contractelor Timișoara – https://avocat-coldea.ro/dreptul-contractelor/

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole Similare

Ultimele Articole