Ce trebuie să fac dacă sunt chemat la testarea poligraf într-un proces penal?

Ce trebuie să fac dacă sunt chemat la testarea poligraf într-un proces penal?

Testarea poligraf sau detectorul de minciuni, cum mai este cunoscut, este frecvent utilizat în procesele penale, mai ales pentru a obține o recunoaștere a făptuitorului sau pentru a fi utilizat “drept probă” împotriva acestuia, în situația în care prezintă modificări psihofiziologice specifice comportamntului simulat.

Rezultatul testului poligraf nu constituie o probă în sensul art. 97 alin. 2 C.proc.pen., putând constitui un indiciu, care trebuie coroborat cu alte probe certe, de natură să întemeieze, dincolo de orice dubiu rezonabil, o soluție de condamnare (Tribunalul Timiș, Sentința Penală cu nr. 421/P.I. din 22.09.2022).

Pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre de condamnare, aceasta trebuie să-și formeze convingerea cu privire la vinovăția inculpatului pe bază de probe certe și sigure, întrucât orice îndoială este în favoarea sa în baza principiului in dubio pro reo.

Cu toate acestea, în practică, există soluții de condamnare nejustificate, chiar dacă există suficiente dubii cu privire la vinovăție, și nu există probe în acest sens.

Ce trebuie făcut pentru a evita o soluție de condamnare în lipsa unor probe?

În situația în care organele judiciare nu au suficiente probe, vor solicita făptuitorului (inițial, audiat ca martor), suspectului sau inculpatului să își manifeste acordul cu privire la testarea poligraf.

Pentru a evita o eventuală hotărâre de condamnare care să rețină că în speță, pe motiv că inculpatul a prezentat comportament simulat (deși actualele înregistrări poligrafice sunt relativ imperfecte, indicatorii utilizați în detectarea nesincerității fiind dependenți de manifestările emotive, de forma în care se manifestă simularea și de calea periferică a evidențierii ei – în sensul că poligraful nu înregistrează minciuna ca atare, ci modificările fiziologice ale organismului în timpul variatelor stări emoționale care însoțesc simularea, neputând stabili vinovăția sau nevinovăția unei persoane) – persoana care este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni trebuie să refuze această testare în baza prezumției de nevinovăție, întrucât sarcina probei aparține acuzării, iar acesta are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.

Avocat Drept Penal Timișoara – https://avocat-coldea.ro/servicii-avocat-timisoara/drept-penal/

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole Similare

Ultimele Articole