Anularea permisului de conducere în cazul refuzului sau sustragerii de la prelevarea mostrelor biologice?

Anularea permisului de conducere în cazul refuzului sau sustragerii de la prelevarea mostrelor biologice?

În situația în care conducătorul aututurismului se află sub influența alcoolului, iar în urma testării aerului expirat rezultă o concentrație alcoolică mai mare de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta este condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice, pentru a se stabili dacă fapta sa constituie contravenția de conducere sub influența alcoolului sau infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.

Refuzul sau sustragerea de a se prezenta la unitatea medicală în vederea recoltării probelor biologice constituie infracțiune. Infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice este distinctă de cea de conducere sub influența alcoolului, fiind incompatibilă cu aceasta din urmă. Cu alte cuvinte, în aceeași împrejurare nu se pot reține ambele infracțiuni.

Care sunt consecințele refuzului sau a sustragerii de la prelevarea mostrelor biologice?

Atât pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, cât și pentru infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice permisul de conducere al șoferului este reținut de organele de poliție, iar în locul acestuia se eliberează o dovadă în care se prevede că nu are dreptul de a mai conduce pe drumurile publice.

Efectele suspendării exercitării dreptului de a conduce se produc de îndată, de la momentul reținerii permisului, iar nu de la cel al dobândirii calității de suspect, inculpat sau de la condamnare, respectiv rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.

Îmi este anulat permisul de conducere în cazul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice?

În cazul condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice permisul de conducere este anulat. Cu toate acestea, anulare permisului de conducere intervine numai în cazul pronunțării unei soluții de condamnare la pedeapsa amenzii sau închisorii (cu executare în regim penitenciar sau suspendarea executării sub supraveghere).

Anularea permisului de conducere nu intervine în cazul dispunerii unei soluții de renunțare la urmărirea penală, clasare sau pronunțarea unei hotărâri de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât acestea din urmă nu constituie hotărâri de condamnare, nu apar în cazierul judiciar, iar permisul se restituie, nefiind anulat.

Cu toate acestea, în cazul amânării aplicării pedepsei, instanța de judecată poate impune obligația șoferului de a nu conduce autoturisme pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. Această obligație acționează cu titlu de sancțiune, deoarece chiar dacă nu a fost condamnat, conducătorul autoturismului nu mai poate conduce pe drumurile publice.

Avocat drept penal Timișoara – https://avocat-coldea.ro/drept-penal/

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Email

3 Responses

  1. Pingback: sildenafil 220

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole Similare

Ultimele Articole